Atragerea finanțării pentru reabilitarea Castelului Huniade din Timișoara
Complexitate proiect:
Reabilitarea acestei clădiri-monument de importanță națională de clasă A, în zona ultracentrală a Timișoarei, care nu a beneficiat în perioada post-decembristă de finanțări nerambursabile, a reprezentat un deziderat neîmplinit pentru mai multe administrații publice.
Valorificarea acestei construcții simbolice de mare valoare pentru Banat, cea mai veche clădire-monument în picioare din Timișoara, este o datorie.
Castelul Huniade se află într-o stare avansată de degradare în anumite secțiuni, o parte din clădire scufundându-se și astfel – având în vedere că aripa de nord-vest a fost consolidată – s-au produs inclusiv ruperi ale pereților între cele două părți ale edificiului (consolidată, respectiv neconsolidată); de asemenea, există riscuri majore de deteriorare continuă, mai ales în condițiile cutremurelor mari declanșate în anul 2023.
FIȘĂ PROIECT
Coordonator:
Marian Constantin VASILE
Lider de proiect:
UAT Județul Timiș (Consiliul Județean Timiș)
Valoare totală:
Max. 94 milioane lei (finanțări nerambursabile) + cheltuieli neeligibile
Denumire proiect de finanțare:
Denumiri diferite pentru 3 proiecte diferite
Obiective:
Proiectare; atragerea finanțărilor nerambursabile pentru execuție lucrări de consolidare, reabilitare (inclusiv instalații), restaurare (inclusiv conservare și biocidare), producție și eficientizare energetică (neinvazivă), montare sisteme de iluminat arhitectural, stingere a incendiilor și supraveghere video; refuncționalizare și valorificare a Castelului Huniade (inclusiv mansardă)
Intervenții:
Expertizare, elaborare studii speciale, proiectare, obținere avize locale și naționale, obținere autorizație de construire, atragere finanțări nerambursabile, pregătirea licitației de execuție
Finanțare nerambursabilă:
~30 milioane lei din Programul Național de Reabilitare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat (contractați), ~22 milioane lei din Programul Național de Redresare și Reziliență (contractați), 30 – 42 milioane lei din Programul Transfrontalier România – Ungaria (precontractați)
Perioadă de referință
Nov 2020 – Mai 2023.
Apariții Media





PROVOCĂRI DEPĂȘITE
Gestionarea tuturor aspectelor care țin de intervențiile asupra unui monument istoric de clasă A a fost una complexă și anevoioasă; nu există experiență similară în cadrul Consiliului Județean Timiș;
Identificarea și lucrul cu specialiștii de monumente istorice a fost și este un subiect complicat, foarte puțini existând în zona de vest a României, foarte ocupați și majoritatea îmbătrâniți (unul dintre aceștia chiar a decedat în perioada descrisă);
Obținerea avizelor locale și naționale pentru documentația tehnică (ISU, Comisia Națională a Monumentelor Istorice, Institutul Național al Patrimoniului, Ministerul Culturii, Ministerul Dezvoltării etc.) a însemnat îndeplinirea multor condiții stringente, multiple discuții, tărăgănări, încercări de soluționare sub diverse forme (de ex. cu privire la acoperirea sau nu a curții interioare cu o copertină);
Tratarea foarte tensionată a tuturor aspectelor cu proiectantul câștigător al licitației, care considera inițial că nu este posibil să fie țintite mai multe finanțări nerambursabile deodată, mai ales în timpul scurt existent pentru depunerea cererilor de finanțare, care trebuiau pregătite cu multe documente complexe (notă: clădirea-monumentul presupune intervenții foarte atente la nivel de arhitectură, structură, instalații, restaurare artistică etc.) și dependente unele de alte (ex. nu s-a putut intra în CTE pentru că lipsea avizul CMNI);
Identificarea soluțiilor fezabile din punct de vedere temporal, tehnic și finanțabil (cf. ghidurilor ce urmau să se lanseze) a fost trasată de echipa CJT condusă de administratorul public al județului și a fost până la urmă însușită și pregătită de proiectat; astfel, s-a agreat că întâi se va începe cu consolidarea elementelor restante din aripa de nord-vest și a părții de nord (inclusiv montarea instalațiilor aferente), urmând ca finisările și restaurările să se facă în zonele consolidate în paralel (pentru a se câștiga timp și a încadra proiectul în termenele programelor de finanțare);
Întoarcerea demersurilor de proiectare la faza DALI a fost necesară (în mod neprevăzut de CJT), printr-o contractare de servicii suplimentare, pentru defalcarea pe obiecte și devize generale asociate fiecărei faze, astfel încât să se poată depune cereri de finanțare separate;
Contestarea și apoi acționarea în instanță a ministerului de resort în urma neobținerii finanțării din PNRR în cadrul primului apel, pentru lipsă de transparență și corectitudine în calcularea punctajelor;
Negocierea cu reprezentanții Comisiei Europene și ai ministerelor pentru acceptarea proiectelor strategice pre-aprobate în Programul Transfrontalier România-Ungaria 2021 – 2027 și a unor sume consistente pentru acestea nu a fost deloc ușoară și a durat aproximativ un an, în urma acestora fiind acceptată finanțarea reabilitării și valorificării Castelului Huniade;
Pregătirea cererilor și dosarelor de finanțare a presupus o muncă foarte complexă, de corelare a documentelor și a ghidurilor (care au apărut târziu, iar apelurile aferente au fost deschise pentru perioade scurte), care a necesitat eforturi până noaptea târziu și convocarea urgentă diverselor organisme pentru obținerea aprobărilor - ex. Comisia Tehnico Economică (tocmai înființată după considerentele unei noi OUG) și plenul CJT;
Identificarea în amănunt a tuturor aspectelor implicate de aplicarea soluțiilor propuse a presupus lucrul cu mulți specialiști (inclusiv externi) și instituții publice de profil (ex. Inspectoratul de Stat în Construcții), ajungându-se la concluzia că este nevoie de 4 faze / obiecte (fiecare țintind o altă finanțare), o singură autorizație de construire, un singur constructor și o foarte bună corelare (inclusiv cu autoritățile de management); toate aceste aspecte trebuiau acoperite cu atenție în caietului de sarcini pentru execuția lucrărilor, la care se începuse a se lucra;
Gestionarea presiunilor politice, de exemplu de a interveni asupra clădirii în primul rând în mod vizibil pentru populație (arhitectură exterioară), însă acest lucru era imposibil (consolidarea trebuia realizată prima).
Atragerea finanțării și demararea implementării pentru reabilitarea și renovarea energetică a 11 corpuri de clădiri
Atragerea finanțării și demararea demersurilor pentru un nou drum de legătură între Timișoara și autostrada A1, la sud de aeroport
