Despre Noi

Suntem o echipă de tineri profesioniști ai administrației publice locale, cu rezultate recunoscute la nivel național, care ne propunem să mișcăm lucrurile în direcția bună în România, arătând că ”se poate” și altfel în țara noastră binecuvântată de Dumnezeu.

Se poate și trebuie să muncim în primul rând pentru comunitate, la modul onest, competent și cu rezultatele demonstrabile.

Nu suntem aserviți unor partide politice, ci colaborăm cu acestea și exponenții acestora, în virtutea democrației reprezentative și în măsura în care suntem compatibili.

Ne interesează să servim, să contribuim și mai puțin să facem politică. Suntem pragmatici, realiști și propunem comunităților și administrațiilor publice locale inițiative care să poată face diferența, formând în timp o cultură pozitivă de abordare pentru dezvoltare socio-economică.